MALANOVA
U Signuri nu jornu dissi:
ripusari mi vulissi.
I parti u maddu misi,
tanti restaru muddisi.
I stu mpastu mpastati
omini e fimmini su nati.
U sonnu nci cala
o Signuri, c’a so ala.
I tiani su dda pusati,
chini di beni curmati.
U Signuri si sparti,
nu pocu i beni a parti.
A malanova a ll’erta,
faci e sfaci sberta.
U tianu d’u meli,
i buntà difenta feli.
U stessu culuri,
e u stessu sapuri.
Pari ma non esti,
a malanova si vesti.
Passa carchi ura,
si russigghia cu primura.
U Signuri dissi basta,
torna e l’omu mpasta.
A cu nci menti gnegnu,
a cu tantu ngegnu.
A cu nci menti billizza,
o sapentia e finizza.
C’a so ravogghja,
a malanova cumbogghja.
U Signuri s’a pensa e fa:
a chistu nci dugnu buntà.
Cu na cucchjara tira,
e u meli cu maddu gira.
I tanta cuntintizza si teni,
st’omu a tutti voli beni.
Ma, a malanova maligna,
fici u beni non mi lligna.
Nasciu sta facci finta,
a vardi ed esti tinta.
Recita, sempri d’attori,
ll’avi cu mundu cu cori.
I nuddu beni parra,
d’u so nenti si mbarra.
Non sapi chi si perdi,
sulu esti e si sperdi.
Sulu, c’a so mbidia,
pi cumpagna a preffidia.






Entries (RSS)